O provocare majoră politică și socială în Uniunea Europeană este îmbătrânirea populației și necesitatea de a asigura o îngrijire de calitate pe termen lung pentru numărul crescători de tineri dependenți și vârstnici.
Un îngrijitor al familiei este ”oricine, femei sau bărbați, care nu este îngrijitor profesionist, dar care, în mod implicit sau prin alegere, se îngrijește de o persoană dependentă în cercul său imediat” (Carta Europeană a îngrijitorilor de familie). Îngrijitorii de familie din întreaga Comunitate Europeană asigură peste 80% din îngrijire, iar femeile asigură aproximativ două treimi din îngrijire, adesea în detrimentul propriei vieți personale, familiale și/sau profesionale (Centru European pentru Politică și Cercetare Socială, Viena, 2010)

Rolul de îngrijitor poate fi foarte greu datorită complexității situațiilor de care trebuie să se ocupe, dar și datorită timpului consumat (care poate ajunge la mai mult de 16 ore pe zi).
Din acest motiv este tot mai important să se abordeze sarcinile multidimensionale asociate îngrijirii informale. Există un fenomen numit ”stresul îngrijitorului” caracterizat prin reducerea numărului de ore de somn, dificultăți de concentrare, anxietate, iritabilitate, depresie, stres emoțional, frustrare, anularea vieții sociale, etc. Sarcinile îngrijitorului au componente atât obiective cât și subiective. Componentele obiective sunt cerințele la care este expus îngrijitorul datorită îngrijirii persoanei dependente. Componenta subiectivă este modul în care îngrijitorul percepe sarcinile de îngrijire: răspunsul său emoțional la experiența îngijirii unui membru al familiei.

De aici, simptomele sarcinii pot fi controlate și chiar reduse prin consolidarea inteligenței emoționale și a sprijinului social.
Proiectul PeerCare își propune să contribuie la reducerea simptomelor ”stresului îngrijitorului” prin răspândirea unei noi abordări, cu furnizare de instruire informală, feedback și sprijin pentru îngrijitorii de familie, printr-o rețea online a unei rețele de comunități, cu acces la un itinerar de instruire pentru îmbunătățirea inteligenței emoționale.

Publicul țintă:
– Îngrijitorii familiei: în general soțul / soția, care are grijă de partenerul lor, sau urmașii care se ocupă de părinții lor; majoritatea au peste 50 de ani și sunt femei;
– susținători ai îngrijitorilor de familie: persoanele care se ocupă în mod profesionist sau ca voluntar, și lucrează cu îngrijitorii familiilor oferindu-le ajutor, consiliere și instruire formală sau informală.